DESPRE PROIECT

Fluența în limba engleză este o abilitate esențială în Europa pentru angajabilitate

Conform celui mai recent Sondaj al UE pentru Competențele Lingvistice din 2012, engleza este, de departe, cea mai predată limbă străină în majoritatea țărilor europene, la toate nivelurile educaționale. Mai mult decât atât, Studiul Comisiei Europene pentru Eficiența și Angajabilitatea Limbilor Străine din 2015 a arătat că 4 din 5 angajatori intervievați au declarat că engleza este cea mai utilă limbă din toate sectoarele și în aproape toate țările care nu vorbesc limba engleză.

Cu toate acestea, chiar dacă majoritatea elevilor de gimnaziu și liceu învață limba engleză (94% dintre elevii învățământului secundar superior din UE au studiat engleza în 2016, conform Eurostat), această abilitate critică pe piața muncii nu este stăpânită de toți cursanții.

Materialele vizuale precum benzile desenate sunt percepute ca instrumente ușoare în studiul limbilor, dar au limite

În timp ce peste 98% din profesorii chestionați de Asociația Editorilor din Franța au declarat că sunt conștienți de potențialul pedagogic al benzilor desenate, doar 30% dintre aceștia le-au folosit în demersul didactic din anul precedent, în special din cauza lipsei unui ghid practic. Avantajele educaționale ale benzilor desenate utilizate la clasă se regăsesc preponderent în următoarele aspecte teoretice:
  • Permit transformarea lecțiilor în povești, astfel conceptele devenind mai puțin abstracte.
  • Pot fi percepute drept resurse informale de învățare care vin în completarea lecțiilor formale și devenind, astfel, mai puțin intimidante pentru elevii cu dificultăți de învățare.
  • Oferă indicii de articulare vizuală care ajută cititorul să citească în ritmul propriu și să revină mai ușor la punctele critice.
  • Devin un mijloc de auto-exprimare și etalare a cunoștințelor când elevii sunt sprijiniți să realizeze propriile benzi desenate.
În practică, totuși, se pare că potențialul benzilor desenate ca metodă educativă nu este încă exploatat în instituții de învățământ în general. Festivalul Internațional al Benzilor Desenate din 2017 – Angouleme, Franța, a abordat barielele care împiedică benzile desenate ,,să pătrundă“ în clase. Cele mai importante ipoteze au fost:
  • Benzile desenate încă suferă din cauza unei percepții negative, fiind considerate un mijloc facil și nepotrivit pentru susținerea învățării actuale.
  • Lipsa unui ghid oficial privind tipul de benzi desenate care ar trebui folosite și cum să fie integrate în actul predării.
  • Profesorii consideră dificilă identificarea benzilor desenate potrivite programei de studiu.
  • Chiar dacă sunt folosite, profesorii sunt focusați pe text și nu sunt pregătiți pentru a analiza ilustrațiile.
  • Benzile desenate sunt mai costisitoare decât alte cărți și sunt dificil de achiziționat pentru bibliotecile școlare și pentru elevi.
Pe lângă aceste bariere, este important de notat alte obstacole:
  • Nu toate benzile desenate sunt accesibile elevilor cu dificultăți de învățare.
  • Barierele culturale pot crea dificultăți profesorilor în a se simți pregătiți să folosească forme diferite ale benzilor desenate care sunt populare în rândul elevilor.
  • Este necesară dezvoltarea abilităților TIC ale profesorilor și a instrumentelor pedagogice alternative și incluzive

    Odată cu amploarea și accesibilitatea resurselor online, a existat și un interes din ce în ce mai mare din partea profesorilor pentru a dezvolta noi direcții de prezentare a conținutului lecțiilor, folosind inclusiv benzi desenate și pagini de benzi desenate. În prezent, există mai multe instrumente și platforme online pentru a susține acest efort, scutind profesorii de a-și desena propriile benzi desenate pentru ora de curs. Cu toate acestea, ei au nevoie de îndrumare pentru a integra cu succes benzile desenate în demersul didactic.

    Acesta este motivul pentru care venim cu acest proiect în sprijinul profesorilor care recurg la o didactică inovatoare prin crearea și folosirea benzilor desenate

    EdComix își propune să creeze o metodologie pentru a profita din plin de benzile desenate ca instrument didactic pentru învățarea limbii engleze în manieră incluzivă (Tulburări Specifice de Învățare, diferențe culturale), prin dezvoltarea unui set de materiale care vor sprijini profesorii în implementarea unei pedagogii inovatoare cu ajutorul benzilor și al paginilor de benzi desenate.

    Prin aceste obiective, EdComix va ajuta la dezvoltarea abilităților tehnice ale profesorilor în crearea de benzi desenate digitale incluzive pentru o utilizare practică adaptată nevoilor claselor de elevi. De asemenea, vor fi consolidate competențele elevilor de gimnaziu și liceu în limba engleză și va fi oferită o abordare alternativă și incluzivă a învățării.

    On this website we use first or third-party tools that store small files (cookie) on your device. Cookies are normally used to allow the site to run properly (technical cookies), to generate navigation usage reports (statistics cookies) and to suitable advertise our services/products (profiling cookies). We can directly use technical cookies, but you have the right to choose whether or not to enable statistical and profiling cookies. Enabling these cookies, you help us to offer you a better experience.